sâmbătă, 4 februarie 2017

Îîm.. nu ştiu cum să încep, niciodată n-am fost bună la începuturi. Începuturile scrierilor mele, probabil în alte circumstanţe, ador şi aştept noi începuturi. Dar nu despre asta e ceea ce vreau eu să scriu acum, dar oarecum se leagă de ceea ce încerc să transmit aici. Sau să las aici.. Şti, cred că vine o perioadă în viaţa unui om când începe să-şi pună anumite întrebări, să afle nişte răspunsuri în ceea ce priveşte propria persoana, conjuncturi, alte persoane desigur.. Printre acele nedumeriri de care orice fiinţă are parte cel puţin o dată în viaţă, mă-ntreb şi eu de ceva vreme nişte lucruri, zic, absolut normale, fireşti pentru un om. Cine sunt? Ce vreau să fac mai departe? Unde sunt acum şi ce am adunat pe drum? Figurativ vorbind, evident. Cine e lângă mine, ce simt, când simt, cum sunt, de ce sunt aşa, şamd, lista poate continua la infinit. Ei, acum de ce să mănânc puţin caca.. aceste.. acute stări de, să le spun, inconştienţă sufletească, provin de pe urma faptului că recent, am resimţit puţină.. cred că-i zice.. singurătate. Da. Chiar aşa îi spune, oricât aş încerca să mă ascund, s-o dau pe ocolite.. Orice om se simte singur, este perfect normal. Sau asta îmi spun eu când simt că deja ies din sfera normalităţii şi o iau pe pereţi. Sau pe rocadă sau Calea Bucureşti.. Nu. Serios vorbesc. Nu ştiu.. nuştiu acum. Nu pot să scriu acum. Mă blochează ceva. Mă duc să mănânc. Îmi  pare rau pentru tentativa eşuată din această seară.. dar, nu, nu pot. Nu mai pot..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu