sâmbătă, 8 august 2015

Proud, grateful, thanks God

Am ajuns la un punct în viaţa mea unde pot să spun: da coaie, sunt mai mult decât mulţumită de viaţa mea. Efectiv, chiar dacă nu am exact ce vreau, pe cine vreau şi poate, doar poate, am nişte lipsuri cărora încerc să nu le dau atenţie, chiar pot spune că sentimentul ăsta nu se compară cu nimic în lume. Nu ştiu dacă e din cauza cuiva sau a ceea ce am făcut pâna acum sau a ceea ce fac, cert e că în seara asta, şi în multe altele precedente, sunt ok. Sunt mulţumită, sunt fericită şi realizez într-un final că ce am eu nu vor avea alţii în zece vieţi de-acum încolo. Niciodată n-aş fi crezut că voi fi atât de recunoscătoare pentru ce am, deşi chiar în momentul actual, sunt într-un proces de negare din cauza a câtorva pierderi suferite. Da' şti ce? Nu le dau atenţie.. încerc să le uit. Poate e doar din cauza a ceva temporar, poate e ceva trecător, dar vreau să mă bucur de momentul ăsta atât cât pot şi să fac cumva să înţeleg că momentele astea de recunoştinţă ar trebui să fie permanente în viaţa mea, să-mi aduc aminte mereu că am de ce să mă bucur, chiar dacă am şi de ce să plâng, să las deoparte treburile astea copilăreşti şi să mă focusez pe ceea ce e chiar adevărat şi important în viaţă. Să nu mai gândesc atât de mult, să analizez fiecare picătură şi doar să mă bucur că am de ce, frate! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu