joi, 6 august 2015

D.

Imi e atat de scarba. Nu cred ca am resimtit vreodata in viata mea atata ura, desi chiar e mult spus, cred ca cel mai potrivit cuvant este dezgust, dar nu pot sa uit si nu pot sa trec peste. Pentru ca 7 ani din viata, sapte, nu sunt 2, nu sunt 3, sunt sapte ani in care am incercat sa fiu persoana de care a avut nevoie, sa se bazeze pe mine si sa aiba incredere, sa vada ca o sa fiu acolo indiferent de ce va fi, sapte ani in care am incercat sa-i fac sa-i fie bine, atat cat am putut si eu, om fiind, am incercat. Chiar am facut-o. Si nu o data. De multe ori, de nenumarate ori am incercat sa iert, sa uit, sa trec peste si s-o las asa. Pentru ca stiu ca pot, sunt un om cu o capacitate de iertare foarte mare si stiu ca pot sa iert persoanele la care tin si care imi gresesc, doar prin simplul fapt ca le iubesc si ca le vreau in viata mea. Dar ea.. ea m-a dezamagit in ultimul hal. A lovit acolo unde doare cel mai tare, pur si simplu a facut ce nu m-as fi asteptat vreodata sa faca. Persoana langa care am stat de atatea ori cand plangea a ajuns sa-mi fie scarba de ea si daca as vedea-o in fata ochilor, nu cred ca mi-as putea stapani reactiile. Pentru ca nu stiu de ce voi fi in stare cand o s-o vad data viitoare. Sper, si sper din toata inima si sufletul, sa nu fie nevoie sa ne intalnim pe strada pentru ca va fi nevoie de foarte multa putere sa trec pe partea cealalta si sa tac. Mi-e jena de mine, mi-e rusine de mine ca am stat si am acceptat atatea si am iertat permanent cand ar fi trebuit sa plec din momentul in care am realizat ca nu mai e cine era. Din seara asta cred ca am aruncat la gunoi mai multe planuri de viitor decat mi-am facut cu maica-mea. Nu ii doresc nimic, pentru ca i-am vrut prea mult binele si acum a ramas.. nimic. Un gol imens si o scarba uriasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu