vineri, 24 aprilie 2015

Ceva sincer, fara sens, logica.. B2.

Iubindu-l pe el am devenit o persoana mai puternica, mai buna. Am inteles ca tot ce poate avea mai de pret un om nu sunt lucrurile materiale si nici un alt om, ci bunatatea. Bunatatea provenita din suflet, fara asteptari in schimb. Nu el m-a facut sa imi doresc sa fiu o persoana mai buna, dar prin prisma durerii provocate de el, am inteles ca doar eu si numai eu ma pot vindeca, ca nu trebuie sa las pe altcineva sa imi spuna de ce sunt in stare, ce pot si ce nu pot face, am inteles ca dragostea nu inseamna orgoliu si egoism, dragostea sincera si adevarata provine din adancul inimii, ea are un singur ideal: fericirea celuilalt, indiferent de prorpria persoana. Iubindu-l pe el am inteles ca sunt capabila de multe, si spre deosebire de multe persoane din jurul meu, sunt in stare sa imi controlez emotiile si sentimentele, prin simplul fapt ca un lucru ce pare ca doare enorm pe moment, daca stai sa reflectezi si sa gandesti intr-o perspectiva optimista, poate deveni un lucru banal, fara insemnatate. Am inteles, desi mi-a luat ani ca sa o fac, ca poate pentru persoana pe care eu am iubit-o din tot sufletul, pentru care as fi fost in stare sa mut muntii din loc, caruia i-am dat tot ce am avut mai de pret (timpul- nu ti-l mai da nimeni inapoi, energie) nu am insemnat cat mi-as fi dorit, am reprezentat un obiect pe care si-l dorea in anumite momente, un obiect fata de care resimtea o frica ca l-ar putea pierde, un obiect de care te folosesti cand te plictisesti, cand nu ai altceva mai bun de facut. Dar nu regret, sincer. Regret doar timpul si regret ca de o infinitate de ori am facut greseala de a spune "da", cand defapt toata ratiunea mea striga din rasputeri "nu". Regret ca nu am avut taria de a ignora, de a lasa in spate ceea ce imi facea rau, de a pune punct unei suferinte permanente. Regret ca, desi am simtit ca mi-am deschis ochii, am incercat si am sperat ca ar mai putea fi ceva acolo, oricat de mic ar fi el, care sa ne tina unul in bratele celuilalt. Dar am inteles mai tarziu ca acel lucru era doar in imaginatia mea, si singurul lucru ce il facea sa ma tina langa el era ego-ul barbatesc. Regret din toata inima, si poate asta e lucrul pe care il regret cel mai mult, ca am cersit mila, atentie, afectiune si.. intr-un final, iubire. Desi poate e un paradox, regret si nu regret. Pentru ca am trait, aproape, tot ce un om poate trai intr-o viata. Am experimentat toate starile si sentimentele si am inteles de ce trebuie sa ma feresc pe viitor, ce ar trebui sa schimb, ce ar trebui sa fac sa merg pe un drum corect. Desi.. e relativ sa spunem ca exista ceva "corect", "normal". Exista doar sentimente si indiferenta. Iti pasa sau nu, nu poti face nimic sa schimbi asta. Sentimentele sunt sau nu, exista sau nu, nu le poti crea, nu le poti face sa fie asa cum iti doresti sa fie. Caci daca ar fi fost asa, post-ul asta nu ar mai fi scris acum, iar eu as fi fost fericita, in loc sa imi descarc "durerea" aici pentru cineva ce nu-mi merita atentia, efortul de a pierde timp pretios din viata mea. Iti doresc fericire si sanatate, pentru ca in ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, am stiut sa te iubesc sincer si neconditionat, chiar daca am avut momente in care m-am saturat si eram indiferenta, iti doresc tot ce e mai bun in lume, si iti doresc sa iti gasesti pe cineva cu care sa te potrivesti si care sa te iubeasca, daca nu jumatate, macar un sfert din cat am facut-o si o fac eu. Sincer, regret. Ai avut dreptate, drumurile noastre trebuiau separate demult. Adio 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu