sâmbătă, 7 februarie 2015

Apus

Cât de simplu pare a fi de spus ..

Şi fetele rele, sunt lafel ca fetele bune. Şi ele sunt lafel ca noi, n-au încredere în lume. Şi ele au probleme, depresii, nervi des, tu poate crezi că sunt impresii, dar nu observi des.
N-am arbitrii să fluiere şi public să huiduie, îmi e dor de fostul meu, îmi făcea inima să bubuie. Până a făcut boom de tot, nu vreau să-l învinui pe el, acum sunt imună la tot, nu vreau să-l chinui pe el.
Am mai trecut prin cartier, tu încă mai stai pe-acolo, îmi amintesc cand beam cola şi ne sărutam p-acolo, când îmi aduceai flori, eu te-aşteptam pe-acolo. Când spun că nu te mai vreau, mint cu neruşinare, mi-e ruşine de mine, încă te simt tare. Deşi nu ne-am mai văzut de puţin, nuştiu ce mai faci tu, aş fi vrut să nu mă placă nimeni, să mă placi tu ..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu