sâmbătă, 16 februarie 2013

:D

Nu sunt o persoana care sa tina suparare sau sa spun: ala mi-a facut nu-stiu-ce, nu mai vorbesc cu el, nu-l mai sun. Nu, sunt o persoana cu o putere de iertare foarte mare, zic eu. Iar daca comportamentul meu deranjeaza pe cineva, nu imi pasa. Atata timp cat eu cred ca nu am gresit cu nimic fata de persoana respectiva, chiar nu dau 2 bani pe supararile celorlalti. Imi place sa cred ca orice se poate rezolva si nu trebuie sa stau suparata din vreo anume cauza, toate sunt trecatoare si nu-mi place ideea de a sta in loc, de a stagna. Dar cand vad atatea persoane cu un orgoliu tampit, copilaresc si prostesc nu ma pot abtine sa nu comentez. N-am suportat si nu cred ca am sa suport persoanele care isi dau atatea basini ca vezi-doamne, ce le-am facut eu. Frustrarea asta ca cineva e mai bun ca tine sau ca zambeste, ca e placut de restul persoanelor, ca are charisma si ca ii place viata, practic, n-am s-o inteleg niciodata. Mereu am privit, oarecum, cu admiratie persoanele care stiu sa se faca placute de restul grupului, niciodata cu invidie. Sau persoanele alea care mereu au morcovu-n cur la modu' de cacat, si toata lumea sa nu ii intrebe nimic ca ei sunt printisorii/printesele curului si n-ai voie. Pisa-m-as pe voi :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu