luni, 4 aprilie 2011

Passion.

Deşi e destul de greu să definim sentimentele vom încerca să dăm o definiţie cât mai clar posibilă a ,,pasiunii ’’ .Dar nu lucrurile pe care nu le înţelegem şi au o notă de mister stârnesc mai multă curiozitate?
,, Ea zâmbeşte.El zâmbeşte.Mâinile lor sunt încrucişate,legate,unite pentru eternitate.Sunt îmbrăţişaţi,se au unul pe altul şi asta e tot ce contează acum.Arde,arde cu flăcări uriaşe ce nu se vor mai stinge vreodată,inimile odată singure,acum au devenit una şi nimic nu le mai poate destrăma,fiinţele s-au contopit şi au devenit una singură.Vântul bate,el o strange în braţe tare cu o oarecare teamă în suflet că i-ar putea-o înhăţa cineva,ea zâmbeste şi se ghemuieşte strâns la pieptul lui ca şi cum ar vrea să-şi petreacă tot restul vieţii în braţele lui.Amândoi închid ochii şi se lasă purtaţi de dragoste pe aripile Visului.Sunt împreună pe culmile fanteziei,păşesc uşor pe nori şi se simt în al nouă-lea cer.Totul pare un vis de nedescris în care sunt captivi pentru eternitate,căci lanţurile Dragostei au pus stăpânire pe cei doi şi nu dă semen că ar vrea să le redea libertatea prea curând.Dar ce-ar mai conta,visează,sunt şi vor fi pentru totdeauna împeună aşa că nu mai contează nimic.’’
,, Lacrimi,suspine şi sughite dar mai ales durere – acestea sunt cuvintele definitorii în jurul cărora ea gravitează acum.Se uită pierduta la tavanul alb,imaculat şi lacrimile curg şiroi se strâng sub bărbie ca o cascadă.Mâna tremurândă face un efort şi apucă un lucru de culoarea argintului,privirea fiindu-i împăienjenită pentru a desluşi pe ce a pus mâna.Pe podul palmei,acum,se află nişte forme albicioase,sunt multe şi micuţe : pastille.Un efort mai mare şi gata,s-au dus.Micii stropi ce-şi fac iveala din globul ocular al fetei nu încetează şi parcă sunt mai multe pe fiecare secundă ce se scurge.Doare al naibilui de tare ca o mie şi una de cuţite ce se înfig adânc în inimă,se răsucesc şi rămân acolo.Concluzia:o inimă seacă,pustie care a încetat să mai bată,a murit.El a plecat Acolo,lafel şi ea.’’
Acestea sunt doar două din multele paragrafe pe care le-am scris,practicând pasiunea mea,aceea de a visa.Iubesc să visez,iubesc să-mi imaginez poveşti care mai de care,mai ciuate,mai triste,mai fericie,mai tragic.Îmi iubesc imaginaţia căci sunt conştientă că fără ea nu aş putea visa aşa cum o fac mereu.
A visa(propria mea definiţie) – sentimentul caracterizat de o pură fantezie care-ţi umple inima de fericire şi dragoste,care te face să păşeşti ca şi cum ai zbura.
Sunt în lumea mea atunci când visez,mă simt ca într-un tărâm paradisiac din care nu aş mai pleca vreodată.Nu am nevoie de spaţiu prielnic,nu am nevoie de o oră fixă,nu am nevoie de nimic pentru a visa,acest lucru depinde doar de închipuirile care-şi fac apariţia prin diferite colţişoare ale capului meu.
Sunetul dulce al viorilor care acompaniază culorile pastelate pe care le creez,care mai decare mai ciudate,îmi decorează Încăperea Viselor.Mă refugiez acolo ori de câte ori simt că realitatea pătrunde chiar şi un minimetru în zona ficţiunii create de mine,ori de câte ori simt cum mă izbeşte de perete şi mă lasă fără suflare,singură,într-o lume atât de mare
Nu am nevoie de altceva,visul e singurul drog din viaţa mea.

  • Asta a fost o lucrare pentru română,adică,un eseu,ceva în gen.Ceea ce e ciudat,e că toată lumea mă întreba dacă cele două fragmente le-am luat de undeva.Nu coaie,le-am scris,ca să vă liniştiţi,nu sunt aşa cum par.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu