joi, 16 februarie 2017

Myself through my eyes

Cred că asta va fi o a doua tentativă de a scrie ce-mi propun de câteva zile încoace. Aşa că..

Dacă o persoană încearcă să se autoevalueze, în mod evident. perspectiva proprie va fi una subiectivă, deci putem spune că o mică parte de adevăr ar fi distorsionată, şi astfel părerea finală va fi una relativ îndepărtată de realitate. Tot pe aceeaşi linie mergem şi când afirmăm, nu eu neapărat, dar şti tu, oameni d-ăia specialişti, că adevărata cunoaştere provine din interior. Bifat! Nimeni nu-ţi poate spune ce fel de putere ar trebui să ai, când TU eşti singura persoană care simte impactul total a tot ceea ce te înconjoară. Dar de asemenea ai nevoie de opinii obiective, exterioare să-ţi clădeşti imaginea de sine cât mai bună cu putinţă. De aceea apelezi, inconştien cateodatăt, la persoanele apropiate ţie, a căror părere are o valoare considerabilă şi în care te poţi încredere. Aşa că tu cauţi acceptare, înţelegere şi respect din partea persoanelor pe care le iubeşti, căci de aici rezultă faptul că apreciază ce fel de persoană eşti, te acceptă şi în ciuda micilor defecte, vor fi acolo oricând. Probabil în continuare am să încerc să dau dovadă de o exagerată sinceritate, pentru că am nevoie să văd clar nişte răspunsuri pe care le aştept de ceva vreme, chiar dacă poate nu le voi primi curând.
Cine sunt eu şi de ce aleg sa leg acest subiect de un altul precum prorpriul comportament, definirea lui si acceptarea prorpriei persoane? Sunt doar un adolescent plin de întrebări, care chiar dacă nu doreşte să admită, trece printr-o semicriză existenţială (care se pare că nu se mai termină odată!), sau doar sunt puţin dată peste cap de recenta singurătate şi alte.. altercaţii, să le spunem aşa.
Începem puţin formal şi spun cam aşe. Mă numesc Alexandra Gabriela (de când eram mică mă strigă Gabi, dar nu suport asta, pare un nume de băiat, aşa că de pe la liceu au început să mă strige Lexa sau Alexandra, problem solved, oricum îmi place mai mult numele ăsta), am 19 ani şi mă terifiază gândul că la vară schimb prefixul, şi sunt o studentă şomeră, la facultatea de Litere, să specificăm! Nu pot să spun că nu ştiu de ce mi-am ales cariera pe care urmează să o am (una de succes maxim, în visele mele, crede-mă!!!) pentru că într-un fel simt acum că asta e ceea ce vreau să fac pe viitor. Îmi place să vorbesc (unii ar spune exagerat de mult), să mă implic în lucruri care-mi trezesc interesul pentru că aşa fac treaba cu pasiune, deci o treabă bine-făcută, să conving oamenii (cotele persuasiunii mele depăşesc cotele normale) şi să călătoresc, de aia îmi doresc să fiu purtător de cuvânt la o companie precum BlueAir sau WizzAir, deşi nici-un hotel nu m-ar deranja prin New York sau California nu m-ar deranja. Toate bune şi frumoase până ne lovim de inevitabil.. adică la mine sistemul de învăţământ românesc. Nu vreau să mănânc căcat pentru că un om care îşi face treaba bine va fi mereu apreciat în orice fel de societate, şi răsplata va fi pe măsură. Dar ceea ce vreau eu să evidenţiez este că până  acolo am un drum de parcurs şi am nevoie de persoane specializate să-mi îndrume cât de cât paşii spre ceea ce îmi doresc să ajung. Trebuie să mai lucrez puţin la partea cu lenea excesivă pentru că îmi plac mult prea mult banii încât să nu am atât de mulţi pe cât îmi doresc. Poate pare nerealist, dar îmi doresc şi sper să ajung în punctul în care să fac bani mai mulţi decât pot să cheltuiesc. Da! Eşti un fin observator, ai putea spune şi ţi-ai dat seama că îmi plac banii. Dar nu te gândi că aş ajunge până în punctul acela josnic de a sta cu cineva pentru bani sau chiar mai teribil, să mă culc cu cineva pentru aşa ceva. Dar îmi place să am. Tot ce vreau, când vreau. Iubesc mult prea multe lucruri pe lumea asta (şi nu mă refer la obiecte!) să nu am posibilitatea să le fac. Şi mai mult de atât, nu aş accepta ideea ca şi copilul sau copiii mei să nu aibă tot ce îşi doresc din imposibilitatea mea de a le oferi. Desigur, nu la modul acela răsfăţat, ahahaaaha, asta e o altă discuţie. Nu intrăm in filosofia maternităţii. Nu acum cel puţin, poate o să scriu şi un post despre asta. Totuşi, de multe ori treaba asta cu banii a fost o lamă cu două tăişuri pentru că am ajuns poate, poate puţin materialistă. Dar încerc să reprim asta. Să schimb cumva, pentru că mă gândesc că se poate agrava. Îmi PLAC, şi când spun plac cu majuscule şi bold înseamnă că nu există o altă posibilitate să-mi imaginez viaţa cu o maşină.. acceptabilă, maşinile. Din acest punct de vedere, sunt puţin realistă şi puţin nu, pentru că vreau să-mi cumpăr o maşină. Pe scurt, planul e să mă angajez şi să fac un împrumut la bancă ş-apoi să măpreocup să o întreţin. Să-ţi mai spun că vreau un bemveu? Nu roşu. Deşi mă mai gândesc. Dar principala culoare cred că ar fi un negru sau albastru (aici am mai multe nunaţe), un 2000 diesel.. Deja mi se face pielea de găină. De ce maşini? Pentru că îmi dă cel mai puternic sentiment de siguranţă pe care corpul meu îl poate simţi. Pentru că  permisul a fost ceva ce mi-am dorit de mică să am, şi crede-mă pe lângă el, un alt singur vis mi s-a mai imprimat atât de rău în minte. Dacă-ţi spun, râzi puţin.. puţin mai mult. Okok!!! Vreau să o plimb pe bunică-mea într-un jeep când vrea pizda ei. CE?! Aveam 4 ani. Dar cred că nu neapărat ideea s-a păstrat cât iubirea pe care o am pentru ea, şi faptul că ştiu că aş vedea-o mai fericită ca oricând. Şi nu, nu frate, că se plimbă într-o pizdă de maşină, pentru că EU am ajuns unde mi-am propus şi ea se poate duce acolo împăcată că toţi banii băgaţi de ea şi mama în curul meu, n-au fost în zadar. Revenind la comfortul psihic si fizic pe care ţi-l poate aduce o maşină, hai să vorbim şi prin ce te face să treci nişte fiare. Acele fiare, asamblate aproape perfect, te duc la mama dracu' şi te fac să uiţi când vrei să fugi,efectiv, mâncând pământul, te plimbă unde vrei, când vrei, doar îţi pui curu-n ea şi dă-i morţi. Te calmează, te linişteşte, te sedează, nuştiu, o plimbare cu maşina târziu. FĂRĂ SEMAFOARE, OK? Te joci. Oricât de stupid ar suna, când e zăpadă.. ştiu că multe persoane nu agrează asta, dar, da, e distractiv, e.. incomparabil.. e adrenalină. Pentru că despre asta vorbim defapt aici. Asta îţi aduc în cele mai multe momente 4 roţi, un volan, un schimbător, şi etc.. Îţi creşte pulsul, ţi se dilată pupilele, ai un gol un stomac şi o permanentă senzaţie de căldură.. e.. ceva ce nu ai cum să compari cu nimic în lume. Pentru nimic, niciodată, nu ai cum să înlocuieşti asta. Unii mi-ar spune că ambiţia cu bmw-u este din cauza unui fost. Nu ştiu, poate în subconştient este un sâmbure de adevăr, dar per total, ador maşinile alea şi pur şi simplu o vreau şi gata, ce atâtea discuţii ?! Bine, nu te gândi ca m-ar deranja un S Class. Îmi plac hainele. Sau o mică obsesie ai putea spune.. Nu, nu. Exagerez. Nu am o obsesie pentru ele, cât am o plăcere morbidă să arăt bine. Să-ţi mai spun dece, din nou? Cam acelaşi motiv ca şi cu maşina. Oarecum, are două înţelesuri ceea ce vreau să spun eu aici. Faptul că mă face să mă simt bine, să prind încredere în sine şi să mă simt bine în pielea mea, este un lucru atât de pur femeiesc (pentru că încrederea şi toate astea ar trebui să provină din interior, nu să depindă neapărat de ceva anume) pe atât de narcisist. Da. Sunt şi narcisistă şi ăsta chiar e un lucru pe care nu îl pot schimba în totalitate, fiindcă fiecare om are doza lui de egoism, iar cu puţin mai mult respect de sine şi orgoliu, nu ţi-ar fi omeneşte posibil să trăieşti. Compasiunea înseamnă la un anumit nivel slăbiciune, chiar daca am tot respectul faţă de oamenii de genul ăsta, îmi doresc pe cât de mult posibil să-mi ţin inima întreagă. Oricum treaba asta mi se trage şi pentru că mi-a spus fosta mea psiholoagă că prezint urme severe de psihopatie. Am mai scris eu ce înseamnă, look down if you want. În aceeaşi măsură, cu mine-i simplu. Foarte. Dacă ajungi în punctul în care mă faci să nu mă plictisesc şi chiar să ţin la tine, atunci eşti dat dracu', pentru că nu mai scapi de mine. Serios. Întreabă-l pe fostul meu de 3 ani, e cel mai în măsură să te convingă. Nu ştiu dacă ar trebui să fiu chiar atât de onestă, dar am spus că va fi o sinceritate exagerată şi asta pentru că am nevoie de ea foarte mult în acest moment. Ca să o zic mai voalat.. păi, să spunem că numarul de parteneri cu care am avut contact sexual, este destul de ..mic. Să-mi dai 10 lei de nu acum te gândeşti care e numarul. Câţi? Păi.. Unu. Hahhahahahahhahahhahahah awkard silence. Şi dacă mă întrebi şi de ce, nu o să te satisfacă prea mult răspunsul. Probabil pentru că sunt puţin complexată, puţin fixistă şi nu am găsit până acum persoana potrivită care să mă aducă până în punctul ăla şi faţă de care să nu resimt o incredibila scârbă când se dezbracă. Şi dacă te întrebi de ce îi spun fostul şi totuşi am spus UNU, cred că cele mai apropiate cuvinte de gândurile tale sunt friends with benefits. Şi ai cea mai mare dreptate, micule Enstein. Da, el şi-a continuat viaţa, a fost genul ăla tipic de teen -heart- broken -high-school-drama, şti tu, seriale d-alea proaste de pe BBC. So all I can do now is raise a glass for all the thigs I've lost bcs of him.. including my pices from my heart, somehow. Da, admit. Va avea un loc pe care nimeni nu il va umple. Dar ceea ce îmi doresc e să simt MULT mai mult cu altcineva decât am simţit cu el, căci asftel o să am o amintire frumoasă şi atât. Nu regrete, ranchiună sau altele de genu'. Vreau să simt. Cred că asta descrie cel mai bine faptul că în trecut am avut nişte controverse din cauza dorinţei ăsteia permanent. Am gustat şi viaţa de noapte, alcool-ul, drogurile şi one-night-stand-urile, unele mai mult decât ar fi trebuit şi am ajuns la concluzia că oricât ai încerca, spre exemplu, să îneci într-un pahar, ţi se va afunda cu atât mai mult în suflet. Dar pe moment, este un sentiment ce te distrage şi te face să te simţi mai mult decât euforic. Până la urmă, sunt adolescentă, cum ai putea să nu incluzi în familia lexicală şi termenul de tentaţii? Fierbe sângele în vene, ochii văd, inima cere. Şti tu.. De asta îmi iubesc tinereţea. Tinereţea este egal cu putere. Puterea fizică, mentală.. Este miezul vieţii, după părerea mea. Acum  e momentul şi n-aş putea să trăiesc cu gândul că n-am o un caiet doar cu poveşti, şi miliarde alte amintiri. 
Nu o să pot să scriu tot acum pentru că mai intervine şi lenea şi blabla, altele, dar însumez pe cât pot fiecare capitol şi aspect din viaţa unui om, aşa că o să mai continui cu post-uri. Cred că e suficient momental. 
Cer mult pentru că valorez şi mai mult.

sâmbătă, 4 februarie 2017

Îîm.. nu ştiu cum să încep, niciodată n-am fost bună la începuturi. Începuturile scrierilor mele, probabil în alte circumstanţe, ador şi aştept noi începuturi. Dar nu despre asta e ceea ce vreau eu să scriu acum, dar oarecum se leagă de ceea ce încerc să transmit aici. Sau să las aici.. Şti, cred că vine o perioadă în viaţa unui om când începe să-şi pună anumite întrebări, să afle nişte răspunsuri în ceea ce priveşte propria persoana, conjuncturi, alte persoane desigur.. Printre acele nedumeriri de care orice fiinţă are parte cel puţin o dată în viaţă, mă-ntreb şi eu de ceva vreme nişte lucruri, zic, absolut normale, fireşti pentru un om. Cine sunt? Ce vreau să fac mai departe? Unde sunt acum şi ce am adunat pe drum? Figurativ vorbind, evident. Cine e lângă mine, ce simt, când simt, cum sunt, de ce sunt aşa, şamd, lista poate continua la infinit. Ei, acum de ce să mănânc puţin caca.. aceste.. acute stări de, să le spun, inconştienţă sufletească, provin de pe urma faptului că recent, am resimţit puţină.. cred că-i zice.. singurătate. Da. Chiar aşa îi spune, oricât aş încerca să mă ascund, s-o dau pe ocolite.. Orice om se simte singur, este perfect normal. Sau asta îmi spun eu când simt că deja ies din sfera normalităţii şi o iau pe pereţi. Sau pe rocadă sau Calea Bucureşti.. Nu. Serios vorbesc. Nu ştiu.. nuştiu acum. Nu pot să scriu acum. Mă blochează ceva. Mă duc să mănânc. Îmi  pare rau pentru tentativa eşuată din această seară.. dar, nu, nu pot. Nu mai pot..

joi, 26 ianuarie 2017

Where do you go? When all it's falling apart and nothing's right? Where do you find comfort for your soul and heart? Where do you run to hide? Do you fear of loneliness? Of being alone, standing still, all by yourself. Cause I am. I am afraid, and tired of feeling that way. Can you stop those sleepless nights, that pain in your chest, that emptiness in your stomach, that ache you feel everytime you wake up and have to live with that for the rest of your day. And the next day after that.. How could you stop cryin' when it's all you can do, all you wanna do.. What do you do when there's no tear left for you to cry? When you're surrounded with people, but you still feel alone? When you're driving, not knowin' where you goin'.. How many smiles you have to fake 'till someone realise you're not ok, not even close.. when you're a mess, a disaster, a cold human body, walking and living, but feeling you're almost dead inside? When there's no strength for you to fight? When you can't handle anything, anymore.. when you're beggin' for a little brightness in your life? when you feel everything you do is wrong or not enough. When you're searchin' not knowin' what you're looking for? When you're constantly feeling all it's a nightmare you wanna wake up from?

Just tell me, cause I haven't found the answers yet for all these stupid questions..

joi, 1 decembrie 2016


Melodia asta descrie perfect, intr-un mod audio-vizual comercial, efectiv cam tot ce simt eu pentru ..stiu eu cine. Sti, si e oarecum amuzant pentru ca protagonista videoclipului este satena, tipul are o alura de C. din cate pot eu observa, iar.. un al trei-lea personaj feminin ar fi blonda. Din cate deduc eu, ea il vrea, dar el din nu-stiu-ce cauza nu este cu ea, doar ca se observa usor faptul ca il atrage, se uita in directia ei mereu, chiar si cand actuala il saruta sau il atinge, privirea lui e catre pianul unde canta ea, ba chiar la un moment dat o atinge pe mana in scena unde era masa. Ea traieste probabil, ca si mine de altfel, experienta iubirii neimplinite, interzise sau fara posibilitate de infaptuire. Se ascunde, nu-si arata sentimentele, dar in interiorul sau, arde ceva acolo. Ceva puternic, probabil, pentru ca se simte si in linia melodica, in vocea ei si in versuri ca situatia in fine, e transpusa pe hartie dupa retina realitatii, deci.. e intensa treaba.
Nu, nu, nu sunt asa cum aratSunt dependenta de momentul ala cand te vadSi controlez sa nu scap niciun sentimentArat de fier, dar, de fapt, curg in mod latent
Chiar sunt dependenta de momentul acela cand stiu ca dupa o interminabila sesiune de urcat scari, exista totusi si posibilitatea ca tu sa fii acolo, desi sunt rare momentele in care nu esti. Desi uneori nici macar un gest nu schitam, cand suntem unul in preajma celuilalt, e ceva.. sau mi se pare. Poate. Chiar ma controlez, sincer. Sa par flegmatica, putin indiferenta, cu un micut aer de superioritate, rad totusi la glumele care chiar mi se par amuzante, dar in rest ma rezum doar la a analiza cu privirea si un zambet cand vad ca-mi intalnesti privirea. Cateodata nu sunt in stare, imi fuge privirea fara sa vreau, desi realizez ca dupa 3 secunde de "staring in each other's eyes" se subinteleg multe lucruri. Dar, din nou, treaba nu cred ca-i ambivalenta, asadar...
Esti drogul meu cel mai eficient
Pacat ca eu sunt dependenta, tu independent
Esti ocupatia mea preferata. Preferinta pentru vise, pentru imaginatie.. poti sa ma crezi putin luata pe ulei, dar imi da un sentiment de bine cateodata sa-mi imaginez cum ar fi daca-as rupe barierele care ma subjuga atat de mult in privinta ta. Im just dreamin' with my eyes close, Im not killing anybody. Orice om viseaza la ce nu poate avea, fie material, fie spiritual.. deci ma incadrez cat de cat in limitele normalitatii din acest punct de vedere.
De asemenea, n-as putea fi niciodata tipul tau perfect de femeie, nu inca cel putin. Nu am ajuns la finalitatea potentialului meu, si nu sunt nici macar la jumatatea drumului, si desi sunt o persoana care are foarte mult de oferit atunci cand vrea, langa mine probabil nu ai fi atat de satisfacut. As probabil in ochii tai inca un copil ce nu merita efortul, dar iti spun cu toata onestitatea, pentru tine chiar as incerca sa fac o schimbare radicala. Apropo, in adevaratul sens al cuvantului, esti independent. Ador masculinitatea asta pe care o emani, de putere barbateasca si faptul ca esti stapan pe ceea ce esti, ai niste repere fixe dupa care te ghidezi si nu cred ca lasi lumea sa-ti stea in cale. Im already wet...
Da’ ce, tu te gandesti macar un pic la mineSi iti faci filme sa te simti mai bineCa nu adorm fara sa ma gandesc la tine
Aici pot sa spun adevarul, cacat. Chiar adorm cu gandul la tine aproximativ in fiecare seara sau cand pun capul pe perna, esti visul meu preferat. Esti gandul meu cel mai bun si care, chiar daca nu e asa cum vreau, imi aduce o mica tenta de ceva in suflet. Cine, tu? Sa te gandesti la mine? Nu visez nici macar la un flashback. Dar eu cu tine-mi fac filme nenumarate. Si sunt superbe. Crede-ma, in imaginatia mea, sunt fara cusur.
 Da’ ce, tu suferi dupa mine 
Si cand ma vezi ai doza aia de rusine 
Da’ ce, tu te gandesti mai repede sa vina maine 
Poate o vad si voi fi mult, mult, mult mai bine
Sti ca spuneam ca ma comport ca un copil mic cand te vad? Asta pentru ca ma faci sa am fluturasi, inima-mi bate cu 100 km/h si inlemnesc pe interior, crede-ma. Ai un efect hipnotizant si ma faci sa actionez ca o persoana care uita ca mai exista alte miliarde de barbati in lume. Dar ma linisteste macar sa-ti aud vocea, macar atat.

Imi imaginez ca ti le zic in fata cand ma apropii
De tine si iti ating fruntea si ochii
Si te simt ca-mi curgi prin vene
Coaie, Dumnezeu sa te fereasca sa vad in gesturile si vorbele tale ca simti aproximativ acelasi lucru, ca nu mai scapi de mine. Daca-as avea certitudinea asta, crede-ma ca pentru prima data in viata, initiativa ar fi la mine. Nici nu-ti imaginezi cate filme-mi trec prin cap cand ma gandesc doar la baia sau balconu' ala. Trust me, I'd know how to give you chills să-ţ' ajungă.
Nustiu, am innebunit efectiv.. asta e.

miercuri, 30 noiembrie 2016


Te vreau, ok? Te vreau mai mult decat mi-am imaginat vreodata ca as putea vrea pe cineva, mai mult decat am crezut c-as fi capabila sa nutresc asemenea sentimente idioate, de copil, ce parca se indragosteste prima data in viata, mai mult decat as fi crezut ca este posibil firii mele. Te vreau să te am şi să te câştig, aşa cum meriţi. Te vreau să lupt pentru tine, să te fac fericit, să fiu de asemenea motivul fericirii tale. Te vreau din capul locului şi din creştetul capului până la ultima strigare si ultima speranta. Te vreau asa cum inca esti putin, acolo, jocul asta intensiv cu priviri şi zâmbete şi un sentiment mut pe buze, şi totuşi te vreau mai aproape, şi nu mă refer doar la corp. Te vreau să rupem infinite bariere împreună, te vreau aşa cum eşti, amuzant, frumos, inteligent, misterios, plin de concepţii şi idei, plin de inspiraţie şi cred că şi o grămadă de imaginaţie. Am căutat atâta timp inconştient, fără să realizez, până să te întâlnesc pe tine că aş fi căutat ceva in acest gen. Te vreau fără ea şi doar al meu, dar să te păstrez în fiecare zi într-un alt mod. Te vreau să te aduc pe culmile ..plăcerii, ale râselor incontrolabile şi respiraţiilor tăiate. Te vreau într-un aşa fel şi hal încât nu ai idee câte-mi trec prin cap când analizez infinite posibilităţi de a fi cu tine. Atât. Te vreau dimineaţa la 8, lunea, aranjat, cu părul făcut şi ochi strălucitori, te vreau joia, obosit şi nebărbierit, te vreau la 4 dimineaţa să-ţi spun cât de frumoşi sunt ochii tăi când se întrevede un surâs pe buze, te vreau permanent şi te-aş vrea la nesfârşit. Te vreau să-ţi descopăr fiecare centimentru de pe corp şi fiecare nerv, neuoron, atingere, simţire şi fior să ţi le provoc încât ai fi atât de însetat după ele, precum un naufragiat de apă. Te vreau oricum ai fi, te vreau doar pe tine şi îmi ocupi de aproximativ o lună, aproape fiecare gând, îmi polarizezi mintea şi mă faci să mă simt neputincioasă. Chiar sunt. Asta e, aşa a fost să fie, its not my turn. 

marți, 29 noiembrie 2016

So, here I am. Standing between some major adjustements in my life and thinking of you. Right now, my life is pretty much boring. You know, going to college and squeezin' my brain out just tryin' to figure out how to deal with this.. little non-existent (as I preffer to call it) thing for you, and other bussines. Well, let's say I've heard some really unnicely things tonight and I really wanna make a decision. I wanna change something. Im thinking if I got something going on my life now, this would be much easier. I mean, keeping my mind off could be such a really healthy thing to do. Let's see, maybe it will work out, eventually. By then, today I was looking for you and you weren't there. I assumed it was a slightly chance for you to be there, but I risked it anyway. I talked to R. and it was sorta' fun. He's nice. Not like I used to think he is, he impressed me somehow. He's smart, just like you, and he also knows so many things, just like you. He's cute and fun to laugh with, but he's not you. Yes, he's handsome, you could easly fall for him, although he has a girlfriend. I would have preffered you a thousand times before him. Well, I'd preffer nothing, but you. Im in this place,  when I see something and it burns me inside this much, like this thing I feel and felt for you, I want nothing more just to deeply feel it through my veins, don't get me wrong, I kinda' like this sort of unwanted thing, but it also drives me insane to have this unexpectable lust for you body and your soul, for this craving for you words. Maybe now you're holding hands with her, whispering in her ear how much you want her, not even dreamin' about the fact that somebody thinks of you the way I do. I didn't get through that and I don't think I will any sooner. I just have this feeling, I guess, something must happen. You eyes don't lie. Or I'm just fucking out of my mind and everything I see around drives me to your beautiful eyes and voice. Im dyin' believe me, to hold hands with you, kiss you, call you cute names and do insanely things with you. I'd never get tired of you. You're way to much to my personal existence and you, being close, I'd end up in a mental illness hospital or something like that. But you're already a health professional, aren't you? Can you be my doctor, can you fix me up? I'd wish, truly, believe me. I'd give a thousand days just to have a few near you. I'd give away all these stupid little niggas, just to know I'd hold your lovely arms. I'd be crazy about you, I just know that. You're the most addictive things my body knows. 




















joi, 24 noiembrie 2016

hit and run

No. I can't. I just can't do that. I can't unfall in love with you, or unlike you or anything like that. Is it God showing me I can't have something, and put it in my face and be like: you want him? Naaah, you can't, hahahaha. Oh, gosh, I'm so screwed up. A week. It's been a week since my profile account has been totally empty, one last check-in and that was with you. And the rest, obviously. A week since I found out you have something with somebody else, a week since I planned to give up on the ideea of having you, even as a friend. I tried so hard, believe me, this week to say to my heart and my brain that I simply can't reach out to you, I can't be anything around you, I can't even have the desire to want you. Because I guess it hurts. Or it's still something bad for me. To be near you, you smell your perfume, to look into your eyes, to touch you.. It's on my face. I can see it. I know what I look like when my eyes light up when your name cames in. I know the smile on my face when I see you, or hear you. I just feel it, you know.. It's been also a month since I realised I have something for you. I looked on my older posts, saw and couldn't believe it. Am I even there in your eyes? Even a little sparkle? A shameful thought about me? Not even once? Please, say you do cause I really can't stand the ideea of not having you.. Some days you could say Im stupid, or crazy, or anything like that cause I really have something going on my brain, a bug I guess, but that.. that's beyond everything I've know by now. I don't know how to handle this.. Those looks. You're searching me, viewly speaking. It has to be. You're staring sometimes. But other times.. you just dissapear. I see you there, and suddenly you're gone. You said you were so happy today. Just because we didn't get to the class and didn't do the other one. Oh, God. You should see yourself through my eyes. You're beautiful. Believe me. You're a beautiful, strong, smart, intelligent, cute, funny, crazypants man. You're just the stereotype I'm looking for in somebody, and you check all these qualities with one single gesture. So, I'm here, you're here. I like you, you don't. At least, I'll have something to dream about tonight. Thanks, even for that. 

miercuri, 23 noiembrie 2016

I really think I got a bad karma, or a bad timing or something. Cause I can't explain how a singular presence makes me stay or go home. You're by far one of the most beautiful things I've ever seen. Yes, you're attractive, hot, I won't deny. You're smart, waaaay to smart, intelligent, beautiful thinking and seeing things around. You're fun. You make me laugh, you speak fluently sarcasm and some hard to catch jokes. I really like your eyes, they seem full of secrets, deep and dark ones, kind of I wanna get lost into. I'd rip off your logic and make passionate sense to you. I like your voice, it's something beyond my senses to say what's doing to me. But beside that, what's left? I don't really know you. I know your mask. I know the face you show to everyone, less to R. Maybe. Or maybe not. Maybe she's just a game, or an ambition, I don't know. Believe me, I begg for this to be. I can't resist, as hard as I try, not to look around, not to chase you, mentally speaking, you're impossible to forget. And finally, forget about what? We don't have a thing, I have a thing. A crush on you, you could say so. I'm exhausted of you. I want you so bad it drives me crazy. I guess what keeps me goin' is hope. Hope you'd see someday the way I look at you and realise ..nothing. You'd be dissapointed. Maybe I'm not just good for you, or isn't meant to happen, you have her, she has you. 

Yea..
As I said..

duminică, 20 noiembrie 2016

I AM FUCKING GOLD.
I am a treasure, you should be fuckin' digging for me.
I am beautiful.
I am intelligent as fuck.
I am fun.
And if you don't see that, GO FUCK YOURSELF, you won't find anyone better.

NOW I FEEL BETTER.